Ah, cate se mai cunosc azi despre psihologi si despre psihologie!!! Lumea vorbeste fara sa isi puna prea multe intrebari, critica fara sa inteleaga, acuza fara sa aiba vreun motiv real sa faca acest lucru!
Se spune ca psihologia e o stiinta care gaseste explicatii la orice si ca asta nu ar fi tocmai un lucru pozitiv, ba din contra... Am citit si auzit de nenumarate ori oameni intrebandu-se cum pot psihologii sa gaseasca mereu scuze la tot felul de comportamente si de actiuni ale oamenilor? Cum in loc sa fie pedepsite comportamentele denaturate sau actiunile criminale, psihologii se trezesc sa le gaseasca scuze...?
Daca le gasim scuze, inseamna ca incercam sa ii ajuam, ca de undeva a pornit acea furtuna care a determinat acel comportament, ca da, de cele mai multe ori traumele care determina actiuni inconstiente ale maturilor se intampla in copilarie.
Mintea umana e o fereastra spre necunoscut!
Ce incearca azi sa faca cercetatorii psihologi e sa disece mintea, ca sa poata sa ii inteleaga cele mai ascunse cotloane, asa cum au facut medicii cu corpul uman, doar ca mintea e energie, e intentie, e intuitie, nu e material didactic, iar daca nu e palpabila si nu poti sa o tai cu un bisturiu, cum ii afli tainele uneori atat de profund ascunse in subconstient?
Asa cum se identifica o boala fizica prin simptome, asa si psihicul uman are hachitele lui. Drumul care ne duce pe noi, psihologii spre intelegere profunda a cauzelor unui comportament deviant, e pavat cu multa munca de observatie si analiza a vietii, a societatii, a personalitatilor umane. Un psiholog bun nu e unul care nu a aplicat niciodata teoriile psihologice pe propria-i piele, nu e unul care nu s-a intrebat niciodata "de ce" fac asta?, "de ce" se intampla asta?, ce anume determina asta?...etc, ba e unul care se hraneste continuu cu astfel de intrebari si practica psihologia aplicata in fiecare secunda din viata lui. Cand incepi sa faci munca psihologica, e precum un microb de care nu mai scapi, sau poate ca ai putea scapa, dar nu mai vrei pentru ca iti face atat de bine, incat nimic nu ii mai poate lua locul. E dependenta pozitiva care deja face parte deja din tine.
“Arta de a fi psiholog nu se învață, ci se trăiește și se experimentează,(spunea Emil Cioran in cartea intitulata << Pe culmile disperării>>, Humanitas 1993, pg. 96,) deoarece nu există un complex de canoane care să îți dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferențiale ale vieții sufletești. Nu ești un psiholog bun dacă tu însuţi nu ești un subiect de studiat, dacă materialul tău psihic nu oferă zilnic o complexitate și un inedit care să excite curiozitatea ta continuă. Nu te poți iniția în misterul altuia, dacă tu însuţi nu ai un mister în care sa te inițiezi.”
<3 Natalie <3
Comments